Anunț privind rezultatele interviului desfășurat în data de 21.01.2026 la concursul/examenul organizat în vederea promovării în grad profesional imediat superior celui deținut pentru funcționarii publici de execuție din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Buzău

Descarcă anunț

Loading

Primăria Municipiului Buzău în conformitate cu prevederile art.15 lit.a din O.G 28/2008 privind registrul agricol, aducem la cunoştinţă persoanelor fizice precum şi a celor juridice, obligaţia de a declara în temenele prevăzute la art.11, din O.G. nr. 28/2008, date corecte şi complete, în vederea înscrierii acestora în registrul agricol

Descarcă anunț public

Loading

Anunț privind rezultatul probei scrise susținute în data de 15.01.2026 la concursul organizat în vederea promovării în grad profesional imediat superior celui deținut pentru funcționarii publici de execuție din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Buzău

Descarcă anunț

Loading

Anunț privind rezultatul selecției dosarelor la concursul de recrutare, organizat în vederea ocupării funcției publice de conducere vacante de Director Executiv – Direcția Servicii Publice – proba scrisă 26.01.2026

Descarcă anunț

Loading

Anunț privind rezultatul selecției dosarelor la concursul organizat în vederea promovării în grad profesional imediat superior celui deținut pentru funcționarii publici din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Buzău, proba scrisă – 15.01.2026

Descarcă anunț

Loading

Anunț public privind hotărârile cu caracter normativ adoptate în ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Buzău din 29.12.2025

Descarcă anunț

Loading

Anunț – invitație de participare la procedura de achiziție directă „Servicii de evaluare în vederea obținerii unui rating al municipiului Buzău”

Descarcă anunț

Notice of Request for Proposal

Caiet de sarcini

Formulare

Loading

Anunț public privind hotărârile cu caracter normativ adoptate în ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Buzău din 16 DECEMBRIE 2025

Descarcă anunț

Loading